Crimeea, dupa 160 de ani

Pentru cunoscatori sunt izbitoare asemanarile intre evenimentele care au precedat Razboiul Crimeii si cele care anunta acum un nou conflict intre Rusia si civilizatia vestica.

Crimeea 1853-1856

In 1853, Mama Rusia era condusa despotic de Tarul Nicolae I, care dorea sa-si afirme tot mai puternic rolul de mare putere in regiune. Rusia se legitima in plan international drept reprezentant al crestinilor ortodocsi. In numele lor si-a anexat mai multe teritorii si a incheiat tratate politice cu mai multe tari ortodoxe din regiune. Moldova si Valahia aveau si ele tratate cu Rusia, considerata un aparator special al bisericii ortodoxe.

Atunci cand Sultanul otoman a refuzat sa publice un decret secret care oferea bisericii ortodoxe dreptul de a folosi Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim, Rusia a trimis trupe care au ocupat Moldova si Valahia, sub pretextul esecului rezolvarii problemei impartirii locurilor sfinte. Cele doua principate romane erau autonome, dar se aflau sub suzeranitatea Imperiului Otoman, astfel ca turcii au declarat razboi Rusiei si au trimis trupe „in ajutorul celor doua tari dunarene aflate sub suzeranitatea lor”.  Rusii au atacat flota otomana la Sinope si a distrus-o.  In acest timp, Anglia si Franta, ingrijorate de ambitiile Rusiei, au trimis o flota importanta in Dardanele. Dupa ce tarul Nicolae I a ignorat ultimatumul anglo-francez de a se retrage din Principatele Dunarene, Anglia si Franta au declarat razboi Rusiei, alaturandu-se otomanilor.

In 1854, Austria cere si ea Rusiei sa se retraga din Moldova si Valahia. Incoltita, Rusia isi retrage trupele din principatele romane, dar cu toate acestea, Anglia si Franta continua ostilitatile, cerand Rusiei sa renunte la pretentiile de protectorat asupra principatelor romane si sa renunte la amestecul in treburile interne otomane (amestec exercitat sub pretextul protejarii crestinilor din Turcia). De asemenea, se cere liberul acces al natiunilor la navigatia pe Dunare (Rusia controla gurile Dunarii). Rusia a refuzat conditiile puse de Anglia si Franta, iar trupele aliate au debarcat in Crimeea si, dupa un lung asediu, au cucerit Sevastopolul, orasul fiind abandonat de catre armata rusa.

Dupa doi ani de razboi, Tarul Alexandru al II-lea semneaza Tratatul de pace de la Paris, prin care Rusia a transferat catre Marile Puteri privilegiile speciale pe care le avea asupra Principatelor Dunarene si a cedat Moldovei sudul Basarabiei (ocupata de rusi in 1806). De asemenea, prin acelasi tratat, atat Rusiei cat si Turciei nu li se mai permite sa detina arsenal naval in Marea Neagra. Tratatul de la Paris va fi denuntat de Rusia in 1871.

Intre 1854 si 1856 Crimeea cunoaste un exod masiv, peninsula locuita majoritar de tatari fiind practic depopulata. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Stalin va deporta in Siberia si restul de tatari care mai traiau in Crimeea. Asa a devenit Crimeea o peninsula locuita majoritar de rusi.

42139_1393585561

Crimeea astazi

Rusia de astazi este condusa de un tar modern, dar tot autoritar. Aspiratiile sale seamana mult cu cele ale tarului Nicolae I. La fel, sentimentele si aspiratiile rusilor de azi seamana cu cele ale rusilor din 1854: nutresc un puternic sentiment de superioritate fata de civilizatiile vestice si aspira la afirmarea acestei superioritati printr-o politica externa vocala si ferma, chiar agresiva.

Putin a reconstruit o Rusie mult mai influenta si mai puternica decat la inceputul anilor 90. In tot acest timp a reusit sa stabileasca o linie rosie, care traseaza vecinatatea apropiata a Rusiei, unde aceasta isi poate apara interesele prin orice mijloace.

Ucraina face parte din ceea ce Rusia numeste „vecinatate apropiata”. Crimeea si estul Ucrainei nu doar ca fac parte din acest spatiu, dar sunt locuite de o populatie filorusa. Si tocmai de aceea, Rusia isi afirma dreptul de a interveni in Crimeea: pentru ca are de aparat o populatie ruseasca si, mai ales, are de aparat intersele sale strategice, intr-un spatiu considerat de Putin prea aproapiat, pentru a fi abandonat in mainile vestului.

In 1853, principatele romane erau ocupate de armata rusa, in numele apararii bisericii ortodoxe. In 2014, Crimeea este invadata de rusi, in numele cetatenilor ei, care „contesta noile autoritati centrale ale Ucrainei, impuse in mod nelegitim de catre forte fasciste, sustinute de tarile vestice” … asa cum se exprima comentatorii de la Vocea Rusiei.

Defapt, Rusia isi cere dreptul de a se negocia cu ea rezultatele revolutiei ucrainiene. Nemultumita de acordul semnat de Ianukovici cu opozitia, in prezenta celor trei ambasadori europeni, Rusia l-a extras pe acesta din Ucraina, pentru a pregati o regrupare.

Opozitia s-a bucurat ca Ianukovici le-a lasat puterea, insa nu au inteles ca acesta nu a fugit, ci „a fost extras”.  Mai mult, la nici 24 de ore de la preluarea puterii a anulat drepturi importante ale minoritatilor… servind astfel argumente pentru o interventie a Rusiei.

Abia in aceste zile, occidentul intelege miscarea lui Putin, care ii acuza acum pe revolutionari ca au preluat nelegitim puterea, incalcand acordul semnat cu o seara inainte. Acordul prevedea revenirea la vechea constitutie, organizarea de alegeri anticipate si garanta transferul democratic al puterii. Pentru a putea vorbi despre preluarea in mod nelegitim a puterii, Rusia l-a scos pe Ianukovici din Ucraina, lasandu-i pe liderii opozitiei sa preia puterea, fara alegeri.

Interventia Rusiei in Crimeea se ascunde tocmai in spatele acestei lipse de legitimitate a noii puteri de la Kiev. Protestele de la Harkov si Donetk se vor intensifica, provocand noile autoritati ucrainiene. Putin stie ca daca obtine un raspuns in forta la protestele impotriva noului guvern ucrainean, va avea un motiv sa intervina si dincolo de Crimeea.

Practic, Rusia joaca la castig! Fie reuseste sa rastoarne noua putere de la Kiev, fie ii convinge sa primeasca si pro-rusi in guvern, fie ia o felie mare din Ucraina si o pastreaza langa Rusia.

Armele impotriva Rusiei

Dincolo de retorica Rusiei, inteventia militara in Crimeea si posibila extindere a acestei interventii in estul Ucrainei, reprezinta o incalcare a acordului de la Budapesta din 1994. Prin acel acord, Ucraina a acceptat sa-si neutralizeze arsenalul nuclear, primind in schimb atat importante resurse financiare, cat mai ales garantii de securitate. Prin acel acord, Statele Unite, Marea Britanie si Rusia ofereau garantii Ucrainei ca ii vor apara suveranitatea si integritatea teritoriala.

Degeaba se ascunde Rusia dupa uniformele fara ecuson ale militarilor care au preluat controlul unor puncte cheie din Crimeea; este evident pentru toata lumea ca Rusia a intervenit cu trupe pe teritoriul Ucrainei, fara acordul acesteia. Ori asta inseamna o incalcare a suveranitatii, situatie in care atat Statele Unite cat si Marea Britanie, ca semnatare ale tratatului de la Budapesta din 1994, sunt obligate sa apere Ucraina in fata interventiei militare a Rusiei.

Astfel, demersurile Statelor Unite si ale Marii Britanii sunt legitimate de prevederile acestui acord international, care a fost semnat inclusiv de Rusia. Desi stie ca interventia in Ucraina ar putea implica raspunsul ferm si legitim al americanilor si al britanicilor, Putin se bazeaza pe calculele geopolitice globale.

Obisnuit deja cu jocul prudent al lui Obama, Putin isi permite sa incalce un acord international, la care este parte, si mizeaza atat pe incapacitea de decizie a Uniunii Europene cat si pe retinerea NATO. De asemenea, aproape toate celelalte organizatii internationale (ONU, OSCE etc) pot fi blocate sa ia decizii, tocmai de veto-ul Rusiei.

Este pentru prima data cand presedintele american este pus intr-o situatie cu adevarat dificila. In ultimii ani, Obama a demonstrat ca este un maestru desavarsit al baletului diplomatic, insa acum America are nevoie de un presedinte ferm, care sa isi exercite rolul de garant intr-un tratat international.

Daca nu primeste un raspuns ferm, Putin va primi o carte alba pentru a rescrie toate tratatele in vigoare, in favoarea Rusiei.

Comentarii

Nici un comentariu

Lasa un raspuns

Nume *

Mail *

Website